Apa este sursa vieții și resursa cea mai prețioasă pentru oameni și natură. Proiectul „Oameni pentru râuri, Râuri pentru oameni” își propune să crească gradul de conștientizare și implicare al cetățenilor și tinerilor în protejarea resurselor de apă, prin activități educative și practice.
Proiectul răspunde nevoilor identificate în urma unei analize realizate anterior în zona bazinului hidrografic Argeș–Vedea. Din chestionarele adresate autorităților locale a reieșit că, deși majoritatea comunităților au acces la rețeaua publică de apă, există încă localități care depind de surse tradiționale (fântâni, puțuri), adesea nesigure din punct de vedere al calității. Problemele identificate includ lipsa infrastructurii moderne, contaminarea surselor de apă și nivelul scăzut de conștientizare a cetățenilor privind conservarea resurselor. Proiectul propune acțiuni concrete, cu rol educativ, în comunitățile vulnerabile.
Obiectivele generale ale proiectului
- Creșterea nivelului de educație ecologică în rândul cetățenilor și studenților privind importanța protejării resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice.
- Stimularea conștientizării în comunitățile locale despre legătura directă dintre comportamentele individuale și calitatea apei din râurile din proximitate.
- Încurajarea participării civice active, prin implicarea cetățenilor în acțiuni concrete de testare a apei și raportare a problemelor, transformându-i în “gardieni ai apelor”.
- Promovarea schimbării de comportament în direcția unui consum responsabil al apei și a unei relații mai prietenoase cu natura, prin campanii locale și exemple practice.
Proiectul propune 3 activități principale:
- Analiza calității apei din râuri
Se vor colecta probe de apă din zona București–Ilfov și analiza parametri esențiali pentru evaluarea calității apei: alcalinitate, duritate, pH, nitrat, nitriți, phenolphthalein alcalinitate, fier, clor și sulfiți. Acești parametri oferă informații despre starea chimică a apei și posibile riscuri pentru sănătate și mediu. - Tinerii pentru Viitorul Apei
Studenții vor vizita o stație de epurare a apei pentru a înțelege procesele prin care apa uzată este tratată și redată în siguranță mediului, consolidând educația practică și implicarea civică. - Fii și tu Gardianul Apei!
Cetățenii sunt invitați să testeze apa din gospodării, să completeze observațiile și să trimită rezultatele și fotografii, contribuind astfel la o bază de date colectivă care sprijină protejarea resurselor locale de apă.
Pe parcursul derulării proiectului, fiecare acțiune va contribui la o mai bună înțelegere a calității apei și la creșterea responsabilității civice în rândul cetățenilor și tinerilor. Prin testare, informare și implicare directă, comunitățile vor deveni mai conștiente de importanța protejării resurselor de apă, iar fiecare participant va putea spune că a contribuit activ la păstrarea unei resurse esențiale pentru prezent și viitor – APA.


Lasă un comentariu